Niciun Centru de Vaccinare în Municipiul Câmpina pentru doza 4 de vaccin împotriva Covid-19

Actualitate (Categoria articolului)

La nivel national a fost demarată campania de vaccinare cu doza a 4-a împotriva Covid-19, însă în municipiului Câmpina nu mai există niciun Centru de Vaccinare.

Cele două centre care au funcționat până la finalizarea Campaniei de vaccinare cu doza 3, Spitalul Voila și Casa Speranței, au fost închise recent și nu vor mai fi redeschise pentru doza 4.

Conform informațiilor primite de la DSP Prahova, la nivelul municipiului Câmpina, cei ce doresc să facă a 4-a doză de vaccin împotriva Covid-19, se pot adresa medicilor de familie pentru înscriere. Administrarea acesteia, însă nu se poate face decât de medicul care are contract cu Direcția de Sănătate Publică pentru realizarea acestui tip de procedură medicală, dar, din informațiile pe care le deținem, la acest moment niciun medic din municipiul Câmpina nu administrează doza a 4-a.  

Oficial, începând cu data de 1 iulie, campania de vaccinare împotriva Covid-19 se mută integral la medicii de familie

 

Condiții de vaccinare cu doza a 4-a

Pot face a patra doză persoanele de peste 18 ani care au fost vaccinate cu trei doze de vaccin împotriva COVID-19, cu minimum 4 luni în urmă.

O altă condiție este să fi făcut anterior vaccin ARN mesager.

În România, doza a patra poate fi făcută deocamdată, doar cu vaccinul Comirnaty, produs de Pfizer BioNTech.

 

Dovada vaccinării cu doza a 4-a va fi reprezentată de adeverința de vaccinare, generată din Registrul Electronic Național de Vaccinări, sau de certificatul digital.