Momente artistice emoționante de Ziua Unirii, în Comuna Cornu

Actualitate (Categoria articolului)

 

 

Evenimentul dedicat împlinirii a 165 de ani de la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza pe tronul Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti a început la ora 11:00, cu intonarea Imnului Național în fața monumentului Eroilor Neamului din Parcul Central al comunei și depunerea de coroane de către autoritățile locale. 

Momentul aniversar a continuat cu un scurt moment artistic, desfășurat la Biblioteca Comunală, ce a cuprins cântece patriotice interpretate de Bianca Dima, Denisa Sitaru și Miram Stoian de la Clubul Copiilor Câmpina, coordonate de prof. Alice Botoacă, dar și interpretări ale elevelor Teodora Drăgan și Ștefania Neagu. Au participat, de asemnea și grupul vocal al Școlii Gimnaziale "Profesor Cristea Stănescu", coordonat de prof. Constantin Cîrciu. 

În încheiere, Nicolae Ionescu, viceprimarul comunei Cornu  a rostit câteva cuvinte despre semnificația acestei zile și a mulțumit tuturor pentru participare.

 

 

Deea State