Câmpina la ceas aniversar

   Ceas cu cuc sau ceas deşteptător? Nici una, nici alta şi nimic altceva, că oricum nu contează, “ce vine de sus”- de la ăi de sus, nu de la Domnul - să fie primit!”. Anul acesta se ţine oficial “pe şestache”, fără de surliţe şi trâmbiţele, doar mici comemorări pe la radioul local, prin ziarele provinciale şi pe unde s-or mai ţine în cerc foarte restrâns.

   Ce-ar trebui să serbăm noi azi, câmpinenii, cât de cât?

   Dacă pe-aici n-ar fi fost flori cu duiumul, n-ar fi fost nici albine. Albinele n-ar fi făcut ceară - mierea era pentru protipendadă ca şi-n ziua de azi - iar apicultorii locali nu s-ar fi îndeletnicit cu comercializarea ei peste munţi şi peste văi. Aşa se face că, la anul 7011 de la facerea lumii, conform cronicarilor medievali, adică 1503 în socotirea actuală, în al 45-lea an de domnie al lui Ştefan cel Mare în Moldova, în al optulea an de domnie al lui Radu cel Mare peste Ţara Românească şi în al treilea an al Transilvaniei sub conducerea lui Petru de Szentgyörgy sunt menţionaţi trei negustori “câmpineni” la porţile Braşovului ca plătitori de taxe, anume: Mansul, Şerban şi Costea. Aceştia sunt primii locuitori din Câmpina atestaţi cu numele de registrele medievale, moşneni de vază ai plaiurilor noastre. Fie-le veşnică pomenirea!

   La 8 ianuarie 1503, când vameşii saşi au deschis biroul vamal după sărbătorile de iarnă, moşneanul de pe plaiuri câmpinene, Mansul, venea ca negustor cinstit să-şi plătească taxele şi să-şi vândă niscai ocale de ceară prin cetate. Cine ştie de când aştepta Mansul la porţile burgului medieval să se deschidă “registrele vigesimale”. Bine c-a fost pe 8 ianuarie şi nu mai devreme că se încurca aniversarea noastră cu alte sărbători şi dădea bătăi de cap autorităţilor locale întru serbarea şi pomenirea primei atestări câmpinene. Oricum, şi-aşa fiind pe 8 ianuarie, anul acesta n-a dat nicio preocupare sau atenţie celor îndreptăţiţi să se ocupe în vreun fel de aniversarea oraşului. Dacă e austeritate, e austeritate.

   La mulţi ani Câmpina la a 521-a aniversare! Să ne ierţi, ştim, la cucoane nu se menţionează vârsta, dar tu eşti o mare domniţă. Ce-ai visat să fii, când erai poiană cu flori pentru apicultori şi albine, scăldată şi de-a dreapta şi de-a stânga de două râuri legendare, mirosind a parfum din ulei de pământ nobil şi înconjurată de coline cu rotunzimi de sâni idilici.

   La început, fiindcă tot erai mijloc de drum între citadele şi te-au pus oamenii responsabilă cu vămuitul trecătorilor, ai visat să fii pusă-n rândul vămilor cu patalama, iar Duca Vodă ţi-a pecetluit-o cu drag în 1674, ca mai apoi Domnitorul Alexandru Moruzi să te facă târg de vite, curgând atunci prin tine laptele şi mierea, ca în 1822 să fii regina vămilor ce nu scăpa din ochi niciun clondir cu ţiţei. Te-ai visat oraş, te-ai visat municipiu. Toate acestea le-ai avut, ţi-a dat Domnul să fii oraşul cu cei mai mulţi ingineri pe cap de locuitor, cu cele mai multe zile însorite pe an, cu cei mai mulţi oameni de cultură, artişti şi cercetători pe metru pătrat şi pe cap de consumator al laptelui, mierii, petrolului, sării şi apelor tămăduitoare ce le dădeai tu şi împrejurimilor tale ca o mamă generoasă.

   Aici ar fi trebuit să fie ceva mai ceva ca-n Las Vegas sau Dubai. Într-o vreme, chiar era, te plimbai cu trenul de la Poiana la Telega, mergeai prin tunelurile subterane construite de Raki cu trăsura la plimbare sau cu materiale de construcţie în căruţă, să nu ridici praful pe-acolo pe unde încă nu se asfaltase, dar se dădea regulat cu păcură, mergeai la promenadă pe bulevard printre palmieri, ascultai duminica fanfara din chioşcurile, participai la competiţii sportive variate şi câte şi mai câte nu puteai face sau construi. Adică… construi? Nu era nevoie. Construiau străinii buluc pe la noi, hapsâni după petrol, americanii, germanii, olandezii, francezii,  italienii. Ei s-au ocupat şi de rafinărie şi de societăţile “Steaua Română” sau “Astra Română”, ei au făcut şi biserici şi stadioane şi ştranduri şi baze de agrement, ei au forat sonde, ei au făcut infrastructură. Şi românii? Şi românii. Cot la cot cu ei şi sub supravizorul lor. 

   Şi după ce-au fost zburătoriţi străinii şi românii burghezi şi chiaburii şi reacţionarii odată cu instaurarea republicii? Ne-a rămas o zestre-n Câmpina cu care zeci de zeci de generaţii câmpinene se vor mândri. Ce-au mai făcut nou şi durabil peste timp de la republică-ncoace? Păi… Nişte blocuri şi un spital ca un bloc, şi vreo 2-3 şcoli ca nişte blocuri, şi iar blocuri cu magazine, o bancă monumentală (aproape tot ca un bloc), mai înaltă decât toate bisericile, şi iar blocuri şi reşedinţe s-au înălţat peste ce s-a dărâmat. Şi ce s-a dărâmat? Vechituri…(Totuşi ceva ca o minune a răsărit în Câmpina în acest timp să dureze şi să atragă turişti peste veacuri: complexul monumental de la Slobozia, Parohia Sf. Nicolae).

  Mansul, Şerban şi Costea, târgoveţi câmpineni, plătitori de taxe la vămi. De-ar reveni în vizită pe la noi ne-ar întreba: “Cum sărbătoriţi voi azi ziua oraşului? Ce-aţi făcut cu mierea, laptele, petrolul, sarea, pucioasa şi bunăstraea ce-a curs peste aceste plaiuri? Mda… e ceva… dar la cifra de afaceri de care aţi dispus…  e de…” De ce? De sărbătorit şi pomenit cumva. Dar ştiţi, e inflaţie, e austeritate, avem în plan un puz, sunt vremuri grele, ne vămuieşte UE ca pe negustorii de ceară…

   Iară Câmpina n-a fost a lui Mansul, nici a lui Bibescu, Nici a lui Grigorescu, Istrate, Haşdeu, Saligny, Coandă, Urmuz, Bogza etc.etc., ci a urmaşilor, urmaşilor, urmaşilor câmpinenilor în veacul veacurilor.

   P.S. Un câmpinean vestit îşi scrie lucrarea de doctorat despre “Maşina timpului”, a făcut şi o machetă în miniatură a ei. La dimensiuni reale şi funcţionale ar fi o atracţie turistică inestimabilă. Se vor fi investit vreodată fonduri pentru realizarea ei? Da, probabil când se va serba şi cu distins alai şi zarvă mare aniversarea unui colţ de rai, Câmpina, prea puţin preţuită şi exploatată de localnici în beneficiul lor.

Dan Precup

Sursa foto: www.primariacampina.ro