De la 1 Septembrie se majorează tarifele pentru serviciul public de salubrizare, dar curățenia în Câmpina lasă de dorit.

Economie (Categoria articolului)

Pe masa Consiliu Local se află un proiect de hotărâre ce vizează majorarea tarifelor pentru serviciul public de salubrizare pe domeniul public. Acest serviciu public include măturatul carosabilelor și trotoarelor, deszăpezire, dezinfecție, deratizare, etc… Cu toate că prețul pentru asigurarea acestor servicii crește, locuitorii din Câmpina se plâng de mizeria de pe străzile orașului și de modul în care firma responsabilă prestează serviciile de salubrizare. Motive de nemulțumire există și sunt întemeiate, câmpinenii se plâng de multe probleme, de exemplu de faptul că parcurile și zonele de promenadă din oraș sunt murdare sau de faptul că pe perioada verii nu s-a putut sta în niciun parc din oraș datorită țânțarilor. 

Probleme cu curățenia au fost toată vara și au fost evidente, mai ales pe Bulevardul Culturii și în parcuri unde în dreptul fiecărei bănci este plin de coji de semințe, desigur aici este și vina celor care nu păstrează curățenia însă asta nu înseamnă ca firma de salubrizare nu trebuie să își facă treaba. Au fost probleme care au creat un disconfort și mai mare câmpinenilor, de exemplu pe toată perioada verii am putut observa trotuarele pline de excremente ale animalelor de companie, desigur și aici putem atribui o parte din vină cetățenilor însă în Câmpina sunt și multe animale fără stăpân care contribuie la acest peisaj neplăcut. Nu doar că faptul că poți vedea prin toate colțurile orașului urme lăsate de animalele de companie, însă în perioadele de caniculă, datorită soarelui mirosul devenise insuportabil, în plus tot din cauza caniculei și lipsei apei multe animale au murit fie din cauza deshidratării fie lovite de autoturisme, cadavrele acestor rămânând zile întregi pe spațiul public al orașului, drept urmare mirosul din aer devenind insuportabil. 

Curățenie știm cu toții cum se face în Câmpina, o mașină trece și curăță doar marginea părții carosabile, iar câțiva muncitori mătură trotuarele, mai sunt câțiva care golesc cosurile de gunoi și cam asta este curățenia în orașul nostru. De spălarea trotuarelor sau de dezinfectarea regulată a locurilor de joacă nici nu putem vorbi. 

Rămânem astfel cu întrebare dacă se merită să plătim mai mult în condițiile în care condițiile serviciile rămân aceleași iar cetățenii nu sunt mulțumiți de modul în care arată orașul? Cert este că a venit timpul ca Municipiul Câmpina să se gândească la modernizarea serviciilor de salubrizare care să fie demne de un municipiu.

 

*Poză cu caracter informativ