Trei dintre cele patru echipe câmpinene și-au reluat în acest weekend activitatea în campionatele județene de fotbal. Iată cum s-au descurcat.

Sport (Categoria articolului)

 

ACS Triumf Poiana Câmpina - CS Brazi

O vreme superbă pentru fotbal a îndemnat câmpinenii să iasă din case în acest sfârșit de săptămână. Pe stadionul din Poiana Câmpina au fost prezenți mai mulți spectatori decât în mod obișnuit. Sub privirile câtorva sute de oameni, Poiana a obținut primele puncte din acest an. Deși câmpinenii au controlat toată partidă, iar cei de la CS Brazi au ajuns foarte rar în preajma careului advers, aceștia au reșit însă să marcheze primii, Golul, însă a fost anulat pe motiv de offside.

Deschiderea oficială de scor a venit cu un gol de generic, când Scumpu a marcat printr-o execuție rară, din foarfecă laterală, din interiorul careului de 16 metri. Tot Scumpu a punctat și pentru 2-0, după o greșeală a defensivei adverse, care a respins o minge din corner direct în fața porții.

Scorul stabilit la pauză, a fost și scorul final al partidei. În repriza secundă tot Poiana Câmpina a dominat partida, ratând mai multe ocazii mari. Scumpu avea ocazia să marcheze un hattrick, însă penalty-ul expediat de el în minutul 61' a lovit bara. La finalul celor 90 de minute, ACS Triumf Poiana Câmpina, a învins cu 2-0 CS Brazi, obținând 3 puncte importante în clasament.

 

CSO Băicoi - CS Câmpina

Elevii lui Claudiu Dumitrescu, vor dori cu siguranță să uite această partidă cât mai repede. Câmpinenii au întâlnit o echipă puternică care are de asemenea în plan promovarea în Liga III. În ciuda mai multor ocazii, câmpinenii nu au reușit să trimită mingea în poartă pe parcursul celor 90 de minute. Unicul gol al partidei a fost marcat de Gavrilă, pentru Băicoi, cu o execuție superbă din lovitură liberă.

CS Câmpina a pierdut astfel cu 1-0, oferind ocazia celor de la CSO Tricolorul Breaza să se distanțeze la 6 puncte în fruntea clasamentului. Câmpinenii vor avea un derby weekendul viitor când, pe Terenul Sintetic Petrol, vor fi vizitați de Petrolul 95 Ploiești.

 

Sportul Câmpina - AS Prahova Târgșorul Vechi

După ce echipa ACS Atletic United 1906 Ploiești s-a desființat în toamna anului trecut, AS Prahova Târgșorul Vechi a "cumpărat" practic un loc în Liga A Prahova, astfel Superliga B a rămas cu o echipă în minus. Fără să se prezinte nimeni la meci, comisia de disciplină, a omologat meciul cu 3-0 în favoarea câmpinenilor, astfel Sportul obține 3 puncte bine venite în situația actuală din clasament.

 

Programul echipelor câmpinene în etapa viitoare:

 

Sâmbăta 11.03.2023; Liga A Prahova etapa 19:

CS Câmpina - ASCS Petrolul 95 Ploiești (Stadion Sintetic "Petrol"; Câmpina)

 

Duminica 12.03.2023; Liga A Prahova etapa 19:

CSO Teleajenul Vălenii de Munte - ACS Triumf Poiana Câmpina (Stadion Drajna)

 

Sâmbătă 11.03.2023; Superliga B Prahova etapa 19, ora 15;00

Stejarul Goruna Cocorăștii Mislii - Sportul Câmpina (Stadion Cocorăștii Mislii)

 

Felix Precup