La 15 ani Ioana Crîjanovschi câștiga proba de voce din cadrul Festivalului Tineretului
25' (Categoria articolului)
În această ediție a emisiunii 25’ facem cunoștință cu o tânără artistă ce a făcut cunoștință cu lumea artei încă din copilărie, încercând mai multe moduri de a își exprima talentul.
Ioana Crîjanovschi are 16 ani, este elevă la Colegiul Național “Nicolae Grigorescu” și se poate spune cu ușurință că nu este deloc străină de lumea artistică. Ioana a început călătoria prin lumea artei de la vârsta de 5 ani, participând atunci la primele sale cursuri de canto, însă acesta nu avea să fie singurul său talent. A învățat să cânte și la pian, iar apoi și descoperit și talentul pentru balet și actorie.
Ioana Cîrjanovschi s-a făcut remarcată în toamna anului 2023 când a reușit să câștige proba de voce din cadrul Festivalului Tineretului, organizat de Fundația Zamolxes.
Chiar dacă trăiește din plin viața de artist, Ioana Crîjanovschi visează la o carieră în medicină, viitorul ei ideal fiind reprezentat de o viață în care să poată profesa în domeniul medical și să își păstreze în același timp și pasiune pentru muzică, balet și actorie.