CS Câmpina a început pregătirile pentru noul sezon. Primul amical câștigat clar împotriva celor de la AS Voința Vărbilău

Sport (Categoria articolului)

CS Câmpina, văzută de mulți favorită clară la câștigarea campionatului în acest sezon, a început în forță seria amicalelor de pregătire pentru ediția 2023/2024 a Ligii A Prahova.

Amicalul disputat pe stadionul din Vărbilău a fost câștigat de câmpineni într-o manieră clară, cu scorul de 5-2. Cu prilejul acestui meci antrenorul Claudiu Dumitrescu a putut să vadă la treabă cei mai noi jucători ai clubului, transferați în această vară. Printre alte noi apariții în acest sezon se numără și Augustin Manole, jucător ce a mai evoluat în trecut la CS Câmpina, revenind acum de la AFC Bănești-Urleta. Acesta a revenit în forță reușind să marcheze un gol pentru formația câmpineană.

Printre marcatori se numără și doi jucători transferați de CS Câmpina de la rivala HM Junior, cărora nu o să le dăm nume, dar despre care o să vorbim într-un articol viitor, în care vom analiza pe larg parteneriatul dintre cele două cluburi. Pe lista marcatorilor și-au mai trecut numele și: Radu Badea, Augustin Manole și Bogdan Merluță, fiecare cu câte o reușită.

 

Felix Precup

 

*Poză cu caracter informativ