La doar 12 ani au jucat cu tribuna plină. Spectacol la CS Câmpina - HM Junior. 

Sport (Categoria articolului)

 

A fost o adevărată sărbătoare a fotbalului câmpinean pe terenul sintetic "Petrol" când cele mai bune școli de fotbal ale orașului s-au întâlnit într-un meci din Campionatul Județean Juniori D.

Peste 250 de spectatori au umplut tribuna terenului sintetic din Câmpina și din nou fanii au făcut spectacol. Echipați de derby cu steaguri, bannere și materiale pirotehnice, cei mai înfocați suporteri au cântat neîncetat încercând să își susțină favoriții.

Pe teren copii au jucat cu ambiție, dorind să obțină victoria în derby. Formația antrenată de Claudiu Dumitrescu a început în forță, reușind să marcheze rapid. Până la pauză CS Câmpina a mai marcat de două ori și astfel conducea cu 3-0.

Repriza a doua a aparținut celor de la HM Junior. Elevii lui Oliver Baron au reușit să reducă din diferență și să ducă scorul la 3-2. Pe final jucătorii de la HM Junior au ratat mai multe ocazii, astfel CS Câmpina s-a impus cu 3-2.

A fost un joc plăcut, echilibrat la care a contribuit atmosfera din tribune. Ambele echipe au jucat cu respect față de adversari, de asemenea și cele două galerii s-au purtat exemplar, concertate doar pe susținerea echipei favorite, fără scandări împotriva adversarilor. La final tinerii jucători de la CSC au sărbătorit cu galeria.

 

Felix Precup