Discuții și contre în Consiliul Local pe tema activității Clubului Sportiv Câmpina.

Sport (Categoria articolului)

 

 

În cadrul ședinței Consiliului Local din data de 31.01.2024, ordinea de zi a inclus și discuțiile legate de activitatea Clubului Sportiv Câmpina în anul 2022 și 2023. Președintele clubului, Adrian Stoican a prezentat în fața consilierilor locali toate reușitele clubului și modul în care s-au cheltuit banii, dar a venit și cu o serie de propuneri pentru îmbunătățirea infrastructurii sportive din Câmpina.

Perfomanță pe bani puțini - CS Câmpina stă la ”masa bogaților” alături de cluburi cu bugete net superioare:

Președintele Adrian Stoican a ținut să menționeze că sportivii de la CS Câmpina au reușit să obțină performanțe extraordinare, majoritatea doar din munca și dedicația copiilor și a antrenorilor, pentru că din punct de vedere al condițiilor de antrenament, CS Câmpina nu se poate compara cu ale cluburi. La natație de exemplu, sportivii din Câmpina s-au bătut cot la cot cu sportivi de la cluburi precum CSA Steaua București sau Dinamo București. La fel și la baschet feminin, fetele antrenate de Liviu Dochia au concurat cu echipe de junioare de la U Cluj, CSM Alexandria, CSM București sau Olimpia București. Aceste echipe beneficiază de condiții superioare de antrenament, ba mai mult, încă de la juniorat, sportivii beneficiază de medici, preparatori fizici, maseuri și tot staff-ul necesar, lucruri care la CS Câmpina nu se găsesc.

Conform raportului de activitate prezentat de Adrian Stoican, o mare parte din buget se cheltuie pe salariile antrenorilor, sportivilor și altor colaboratori, lucru absolut normal. Apar, apoi cheltuieli pentru deplasări, cazări (în cazul competițiilor de mai multe zile), carburanți, hrană, legitimarea anuală a jucătorilor, plata baremelor de arbitrii, etc... Adăugând și costurile pentru mentenanța bazinului de înot, terenului sintetic, terenului multifuncțional și sălii de tenis de masă, rămân practic foarte puțini bani pentru investițiile în infrastructură și în dezvoltarea sportivilor.

Problemele prezentate de Adrian Stoican, arată că autoritățile locale nu se îngrijesc prea mult de sportul câmpinean:

Ajungând la categoria planuri și investiții de viitor, Adrian Stoican a prezentat o listă  cu investiții de mordernizare a infrastructurii sportive, care ar trebui realizate cât mai curând. Vorbim de calorifere ruginite, neschimbate vreodată în cei 14 ani de la inaugurarea bazinului de înot sau de necesistatea de a moderniza terenul sintetic, prin renovarea suprafeței de joc și extinderea vestiarelor, dar și multe alte investiții necesare despre care vom vorbi pe larg într-un articol viitor.

Unii consilieri locali ”se prefac” că nu au înțeles care sunt planurile și obiectivele de viitor ale Clubului Sportiv Câmpina:

Nu toată lumea s-a înghesuit la discuții pe acest subiect, însă consilierul local PNL Florin Marcu a întrebat de mai multe ori care sunt ”obiectivele clare” pentru viitor, deși obiectivele pentru acest an au fost prezentate destul de clar. Acesta s-a plâns de lipsa cifrelor, considerând că fără prezentarea unei sume de bani estimată, aceste investiții propuse de domnul Stoican sunt doar niște idei și nimic mai mult. În schimb, la întrebarea repetativă despre obiectivele propuse, Adrian Stoican a răspuns în mod clar că obiectivele se pot seta doar în funcție de banii primiți de club. De altfel, singura persoană care pare să fi înțeles ceva din planurile clubului a fost consilierul local PSD Livia Lupu care și-a arătat aprecierea față de performanțele sportivilor, spunând de asemenea că este convinsă că la club sunt oameni extraordianri care vor îndeplini și în acest an obiectivele.

Obiectivele propuse de Clubul Sportiv:

Obiectivele pentru 2024 sunt destul de clare. Fiecare secție are în plan îmbunătățirea performanțelor obținute sezonul trecut.

  • Secția de handbal urmărește îmbunătățirea rezultatului obținut anul trecut în Campionatul Național.
  •  La secția de baschet, antrenorul Liviu Dochia și-a propus calificarea la turneul final al Campionatului Național U15 și clasarea echipei feminine între primele 8 echipe din țară.
  • La baschet masculin Cristina Potgieter își propune o clasare pe podium în cadrul Campionatului Regional.
  • Secția de fotbal urmărește promovarea cât mai multor juniori talentați și clasări cât mai bune în Campionatele Județene, iar pentru echipa de seniori, după un tur de campionat mai puțin reușit obiectivul este clasarea pe unul din primele 5 locuri din Liga A Prahova.
  • Nu în ultimul rând, Adrian Stoican își propune în primul rând să participe cu cel puțin 4 înotători la Campionatele Naționale, dar și să obțină medalii la turneele invitaționale la care participă tinerii sportivi de la CS Câmpina.

Propuneri pentru infrastructura și viața sportivă:

Ultimul capitol prezentat de Adrian Stoican a fost capitolul legat de investiții pentru infrastructura sportivă din Câmpina. Printre propuneri se numără identificare unor spații de cazare în jurul bazei sportive de la Căminele Petrol, astfel CS Câmpina ar putea vinde pachete complete de cantonament pentru echipele ce adeasea își petrec perioada de pregătire la Câmpina. De asemenea Adrian Stoican a propus și mordernizarea sălii de fortă aflată în apropierea sălii de tenis de masă, aflată în prezent în încăperea în care CSS “Constantin Istrati” își desfășoară activiatea.

În final, poate cea mai interesantă propunere, este aceea de a creea clase de liceu cu program sportiv la Câmpina, astfel copiii care doresc să facă sport de performanță să poată face acest lucru chiar în Municipiul Câmpina.

 

Felix Precup