Municipiul Câmpina la turneele de baschet 3x3

Sport (Categoria articolului)

EL CAMPINENOS, o echipă de baschet 3x3 din municipiul Câmpina a participat în acest weekend la primul turneu Sport Arena Streetball din sezonul 2022. Acesta s-a desfășurat în perioada 13-15 mai pe terenurile din Universitatea Politehnică București – Baza sportivă Poli Arena și a numărat aproximativ 600 de participanți din întreaga țară.

Alex Mihai, Andrei Dumitrache, Radu Andrei Lung și Vlad Achim, au participat sub numele de El Campinenos, la categoria Open Masculin, unde au jucat în grupa D, împotriva unor echipe de renume în baschetul 3x3. CSO Voluntari și Știința București au în componență jucători cu un palmares impresionant în baschetul 3x3 dar și 5x5 și participă regulat la turnee naționale de 3x3. Deși băieții nostri au dat ce a fost mai bun pe teren și s-au luptat până în ultima secundă, nu au reușit să treacă de faza grupelor.

Turneele 3x3 organizate de Sport Arena Streetball, vor continua vara aceasta cu încă 4 stopuri: 10-12 iunie, 1-3 iulie, 12-14 august și 2-4 septembrie.

Le dorim băieților noștri de la El Campinenos baftă și multe coșuri!