HM Junior Câmpina a pierdut duelul de titlu cu Tricolorul Breaza, dar rămâne pe primul loc în Campionatul Județean U19

Sport (Categoria articolului)

În cel mai tare campionat dedicat "juniorilor", HM Junior Câmpina și CSO Tricolorul Breaza se luptă pentru titlul de campioni. Campionatul U19 este cea mai puternică competiție pentru tinerii fotbaliști, mulți dintre ei trecând la echipe de seniori după ce împlinesc 19 ani.

CSO Tricolorul Breaza a gāzduit liderul campionatului, încercând să relanseze lupta pentru câștigarea titlului. La ora meciului HM Junior Câmpina deținea un avantaj de 7 puncte față de locul secund.

Într-o atmosferă de mare meci, întreținută în mare parte de fanii câmpineni, jucătorii au oferit un meci foarte spectaculos și atractiv, cu multe faze de poartă și dramatism. Costin Ioniță a deschis scorul pentru formația din Breaza în minutul 16' însă bucuria gazdelor nu a durat decât 7 minute, HM Junior reușind egalarea în minutul 23' prin Gabi. Finalul primei reprize a fost incendiar. Mai întâi I.Costin a readus gazdele în avantaj, însă imediat după repunerea balonului de la jumătatea terenului, în minutul 41', Augustin a restabilit egalitatea.

Repriza secundă a fost la fel de echilibrată, lipsind însă golurile, ambele echipe ratând ocazii importante de a marca. Din păcate pentru formația din Câmpina, golul decisiv a fost marcat de brezeni în minutul 89', prin Ștefan Miclea. Astfel CSO Tricolorul Breaza s-a impus cu 3-2 și se apropie la doar 4 puncte de liderul campionatului.

Cu 4 etape înainte de finalul sezonului, HM Junior Câmpina se află pe primul loc cu 52 de puncte, podiumul fiind completat de CSO Tricolorul Breaza și Viitorul Colceag cu 48, respectiv 42 de puncte. Pentru echipa antrenată de Daniel Hagianu urmează un meci pe teren propriu împotriva celor de la ACS Victoria Olteni, în timp ce Tricolorul Breaza va întâlni AS Tinerețea Izvoarele pe teren propriu.

 

Felix Precup