Retrospectiva anului 2023 în sportul câmpinean, cu bune și cu rele…

Sport (Categoria articolului)

 

După un an plin pentru sportivii câmpineni, încercăm să facem o retrospectivă obiectivă, fără a omite performanțele care contează, fără a încerca să excludem cluburi cu performanțe notabile din diferite motive și fără să cerem demisii unor oameni care încearcă să scoată ce este mai bun dintr-un club sportiv cu resurse limitate. Această retrospectivă este dedicată tuturor performanțelor notabile reușite de câmpineni, chiar și cele pe care opinia publică le-a ignorat tot anul. 

 

CS Câmpina a obținut locul 13 la Campionatul Național de Baschet Feminin, categoria U14:

Despre secția de baschet ați auzit probabil doar în toamna acestui an, când echipa antrenată de Liviu Dochia a ajuns într-o situație inadmisibilă, fiind privată de un loc pentru antrenamente. Mai puțin mediatizat a fost faptul că sportivele câmpinene au reușit să termine campionatul național pe locul 13, devansând echipe din orașe precum Cluj-Napoca sau București. O performanță incredibilă având în vedere că CS Câmpina a jucat toate meciurile în deplasare, din lipsa unei săli moderne care ar permite organizarea meciurilor oficiale de pe teren propriu. După această performanță, Liviu Dochia s-a întors acasă, modest, fără să se laude nimănui cu marea performanță reușită și a continuat să își pregătească sportivele pentru un nou sezon. Pentru anul 2024, obiectivul setat de reputatul antrenor este obținerea unui loc în primele 8 echipe de junioare din țară.

 

HM Junior Câmpina, printre cele mai bune 16 echipe de U19 din țară:

HM Junior, un club care se pare că incomodează anumite persoane, a reușit mai multe performanțe în 2023. Cea mai notabilă a fost obținută la finele lunii Mai, după ce tinerii fotbaliști au câștigat la mare luptă Campionatul Județean U19 în fața rivalei CSO Tricolorul Breaza. Câștigarea Campionatului Județean i-a asigurat formației câmpinene un loc în turneul final, pe țară.

Mai întâi, formația antrenată de Daniel Hagianu a reușit să facă istorie, aducând 700 de spectatori la stadion, aceștia asistând la victoria câmpinenilor în fața campionilor județului Ilfov, FC Urziceni. Din păcate aventura celor de la HM s-a încheiat la Brașov, după un meci în șaisprezecimile competiției, pierdut la loviturile de departajare împotriva celor de la ACS Kids Tâmpa Brașov. 

 

Paula Rosenauer și Karina Chițu în lotul național de junioare la baschet:

Cele două jucătoare au evoluat într-un turneu Youth Development Fund desfășurat în Kosovo, unde lotul României a disputat mai multe meciuri împotriva Turciei, Macedoniei de Nord și a țării gazdă, Kosovo. A fost o performanță remarcabilă, raportată la condițiile de antrenament de care sportivii dispun în Câmpina, cu mult sub cele din alte orașe. 

 

Alex Baron și Fabio Mihalache, doi jucători crescuți de HM Câmpina care au cunoscut succesul în fotbal în 2023:

Alex Baron este primul câmpinean din istorie care a reușit să semneze cu Rayo Vallecano. Nu doar că a semnat cu uriașul club din Madrid, dar Alex Baron a reușit să se impună ca titular la echipa secundă bifând toate minutele în meciurile oficiale de când a fost transferat la club.

Fabio Mihalache a fost crescut de HM Junior Câmpina, iar în vara anului 2023 a fost transferat de Academia CSU Craiova. După debutul în echipa de juniori a “leilor”, Fabio Mihalache a fost convocat și la lotul Național U15, unde a debutat la Naționala de Juniori în toamna anului 2023 într-un meci cu Bulgaria. Chiar dacă HM Junior continuă să crească jucători de mare valoare, am văzut că în anul 2023 o serie de articole au încercat denigrarea acestui club, care probabil deranjează datorită popularității de care se bucură în rândul suporterilor câmpineni…

 

Andreea Lungu s-a clasat pe locul 3 la proba de aruncare a discului la Jocurile Francofoniei:

Sportiva antrenată de Mihaela Marin a reușit în această vară să obțină o prețioasă medalie de bronz la o competiție desfășurată pe continentul african, în Republica Democrată Congo, ce a găzduit sportivi de elită de pe întreg mapamondul.

 

Natația s-a bucurat de un an cu rezultate excelente:

Atât clubul Barracuda cât și Clubul Sportiv Câmpina și-au îmbogățit vistieria cu mai multe trofee și medalii obținute de tinerii înotători în anul 2023. În luna Martie Iarina Cojocaru, legitimată la Barracuda Câmpina, reușea să câștige proba de 400 m din cadrul Campionatului Național, Etapa Regională - Cadeți. În luna Octombrie, înotătorii legitimați la CS Câmpina, antrenați de Adrian Stoican au reușit să se întoarcă cu 12 medalii de la Cupa Hyperion, grație rezultatelor foarte bune obținute de Goran Ștefan, Brotoiu Maria, Chițu Vlad și Berindei Brândușa.

 

Fotbal - Consiliul Local își bate joc de munca echipei de seniori:

A fost o perioadă în 2023 când CS Câmpina a avut șanse reale să promoveze în Liga a III a, însă Consiliul Local a decis să taie bugetul echipei chiar înaintea returului. Fotbaliștii au încercat să facă imposibilul, însă lupta cu CSO Tricolorul Breaza, echipă cu buget de 6 ori mai mare a fost pierdută. A urmat apoi începerea unui nou sezon, marcat de un parteneriat între CS Câmpina și HM Junior, care, deși a fost benefic ambelor echipe, a fost criticat foarte dur în presa locală…

 

Georgeta Popescu se menține printre sportivele de top la nivel mondial:

Cu rezultate remarcabile reușite la campionate internaționale și naționale, supercampioana din Câmpina a cucerit un număr important de trofee și medalii pe parcursul anului. Georgeta Popescu a obținut rezultate remarcabile atât la Campionatul Mondial cât și la Campionatul European. Cel mai recent sportiva legitimată la CSO Sinaia a cucerit 7 medalii la Campionatele Naționale și Cupa România, desfășurate chiar înainte de Sărbătorile de Iarnă. Georgeta Popescu a demonstrat astfel și în 2023 că este una dintre cele mai bune sportive din lume la disciplina pe care o practică.

 

FC Muscelul Câmpina - surpriza plăcută a fotbalului câmpinean:

Povestea echipei FC Muscelul Câmpina am mai prezentat-o în acest an. Un grup de prieteni care joacă fotbal la nivel județean de doar un an, ajutați de experiență lui Mircea Hagianu și de talentul câtorva tineri talentați, a reușit să ajungă până pe locul 2 în Superliga B1 Prahova. Pe lângă rezultatele excelente, echipa practică un joc ofertant și a oferit o serie de meciuri incredibile în acest sezon, motiv pentru care reușește să strângă mulți fani. Cu un management diferit față de ce am văzut până acum la Câmpina, FC Muscelul este o gură de aer proaspăt pentru fotbalul local. 

 

Alte performanțe ce merită menționate:

Au fost multe alte performanțe cu care sportivii câmpineni se pot mândri. În primul rând nu trebuie să uităm de medaliile obținute de cei mai mici atleți de CSS Constantin Istrati, club ce pare că pregătește o nouă generație de campioni la Câmpina. Echipa de handbal junioare III a terminat Campionatul Național pe locul 9, iar echipa masculină de baschet a Clubului Sportiv Câmpina nu a pierdut niciun meci în Campionatul Regional în 2023. De asemenea sportivii de la OK Silva au obținut medalii la Balcaniada de orientare turistică și la Brașov O-Meeting, iar Sebastian Strechioiu a obținut o medalie națională de argint la motocross. 

 

Evenimente sportive notabile din 2023:

Trebuie să trecem în revistă și câteva dintre cele mai importante evenimente sportive petrecute la Câmpina în 2023. Cu siguranță cap de afiș este meciul amical dintre FC Muscelul Old Boys și Rapid Old Boys, desfășurat în luna Mai, când iubitorii fotbalului câmpinean au putut vedea în acțiune jucători de legendă de la Rapid, precum: Mugur Bolohan, Alex Ioniță sau Ovidiu Herea. Au fost și două turnee de handbal organizate de CS Câmpina: Cupa 24 Ianuarie și Cupa 1 Decembrie, ce au strâns la câmpina zeci de tinere handbaliste. S-a organizat și Cupa “Muscel”, competiție ce a adunat la baza sportivă din Parcul Soceram elevii de la toate liceele și școlile din Câmpina. Nu în ultimul rând au impresionat meciurile dintre HM Junior Câmpina și CS Câmpina din Campionatele Județene, cel mai recent meci dintre cele două rivale reușind să strângă la stadion peste 1000 de spectatori. 

 

Infrastructură:

Din păcate anul 2023 nu a adus nimic nou în infrastructura sportivă. Ba din contră, lucrurile merg înspre rău… Terenul Sintetic “Petrol” a ajuns într-o stare de degradare ce necesită o intervenție rapidă pentru păstrarea călității gazonului sintetic. La sala de atletism administrată de CSS Constantin Istrati sunt aceleași condiții greu de imaginat, în care campionii câmpineni se antrenează de ani de zile, fără vreo speranță că ceva se va îmbunătăți în viitor… Trebuie să aducem aminte, din păcate și despre mult așteptata sală de sport de la Școala B.P. Hașdeu, care evident, nu a fost gata la termen și nici nu pare să fie gata prea curând…

Ca să terminăm totuși într-o notă pozitivă, ne putem bucura că baza sportivă cu 6 terenuri de tenis cu zgură și un teren de minifotbal, a fost revigorată de Premium Tennis Club, iar grupul de firme Neptun-Soceram a reușit să cumpere stadionul “Rafinăria Steaua Română”, salvându-l astfel de la demolare.

 

Felix Precup