Real a câștigat în premieră Cupa Muscel după o revenire spectaculoasă.

Sport (Categoria articolului)

Proaspăt încoronată campioană Ligii Muscel, Foresta Brebu a ratat ocazia să devină prima echipă care câștigă atât campionatul cât și cupa în același sezon. Deși la pauză brebenii conduceau cu două goluri diferență, Real a reușit o revenire spectaculoasă în repriza secundă.

Cu multă emoție și pe alocuri cu momente tensionate, finala Cupei Muscel a marcat finalul unui nou sezon în competiția seniorilor câmpineni, iubitori ai fotbalului. În fața unui public numeros, într-o seară superbă de vară cu vremea perfectă pentru fotbal, partida a oferit un adevărat spectacol pentru cei care au venit la baza sportivă de la Soceram.

Real a deschis scorul în minutul 19' prin Manea, după o greșeala a portarului Forestei care a scăpat mingea la un șut relativ ușor expediat pe jos de marcatorul golului. Doar trei minute mai târziu, Sima a restabilit egalitatea, moment în care brebenii au trecut la conducerea jocului. Același Sima a marcat din nou în minutul 27' și a dus scorul la 2-1 care a fost de altfel și scorul pauzei.

Repriza secundă a început la fel de bine pentru Foresta Brebu, Gleznea punctând pentru 3-1 în minutul 44'. Cei de la Real nu au cedat însă și au aruncat în luptă toate armele pe care le mai aveau. Insistența ofensivă a câmpinenilor a fost răsplătită în minutul 53' când Tănase a deviat mingea în propria poartă. Jucătorii de la Foresta Brebu, care au dus tot greul în acest sezon, au început să obosească și într-un final au căzut fizic. Cei de la Real au profitat de oboseala adversarilor iar Jilăveanu a restabilit egalitatea în minutul 65' cu un șut puternic din apropierea careului. Cu două minute înainte de fluierul final, în minutul 78' Misleanu a marcat golul victoriei, moment care a produs o explozie de bucurie în tabăra celor de la Real.

Imediat după fluierul final fanii s-au ocupat de un mic spectacol pirotehnic. La festivitatea de premiere, un nume notabil pentru fotbalul câmpinean, Mugurel Dedu, a înmânat medaliile finaliștilor și trofeul celor de la Real.

 

Felix Precup