Rapidiștii despre Câmpina. Reacții după meciul Rapid Old Boys - Muscelul Câmpina Old Boys

Sport (Categoria articolului)

Ce părere au foști mari jucători rapidiști despre Câmpina? Declarații "la cald" după Rapid Old Boys - Muscelul Câmpina Old Boys cu Mugur Bolohan, Ovidiu Herea. Plus: Mugurel Dedu ne spune cum a trăit meciul în care a evoluat în tricoul echipei de suflet.

 

După meciul demonstrativ de gală, desfășurat la Câmpina pe sinteticul de la Petrol, despre care o să povestim mult mai detaliat în articolul viitor am pus câteva întrebări rapide atât legendelor clubului bucureștean cât și câmpinenilor, iată ce ne-au declarat aceștia:

 

Mugur Bolohan - jucătorul născut la Suceava a făcut istorie jucând la 3 echipe de tradiție ale Bucureștiului: Național București și cel mai important, Mugur Bolohan a jucat atât pentru Dinamo cât și pentru Rapid. Printre multe alte echipe acesta a avut și două apariții în tricoul celor de la Poiana Câmpina.

-        Ce păre aveți despre Câmpina și condițiile sportive ale orașului?

-        Mugur Bolohan: E o surpiză frumoasă, e un orășel frumos cu mulți rapidiști. Am fost foarte bine primiți și spectacolul cred că a fost pe placul spectatorilor.

-        Un mesaj pentru suporterii câmpineni?

-        Mugur Bolohan: am jucat și la Rapid și la Dinamo, două echipe foarte iubite în Câmpina. Ideea este că eu am rămas rapidist, mi-aș fi dorit Rapidul campioană și Dinamo în prima ligă.

-        Ce părere aveți despre comunitatea Ligii Muscel?

-        Mugur Bolohan: O comunitate cu foarte mulți oameni, oameni care ies și fac sport în aer liber ceea ce este benefic și pentru comunitate și pentru sănătatea lor, pentru toată lumea… Așteptăm acum și "repriza a treia", am fost foarte bine primiți și dacă vom mai fi chemați vom reveni cu plăcere!

Ovidiu Herea - de asemenea am vorbit și cu unul dintre cei mai iubiți jucători din perioada anilor 2000. Bucureștean la origini, Ovidiu Herea a evoluat în 165 de meciuri pentru Rapid, marcând 45 de goluri.

-        Ce părere aveți despre Câmpina și condițiile sportive orașului?

-        Ovidiu Herea: Nu am avut timp să îl vizitez prea mult. La prima vedere pare un oraș frumos și liniștit. Despre teren, condițiile sunt destul de bune. Având în vedere că este un teren sintetic se poate juca pe orice anotimp fără probleme.

-        Ce părere aveți despre comunitate Ligii Muscel?

-        Ovidiu Herea: A fost o plăcere să jucăm aici în compania lor. Evenimentul a fost foarte bine organizat și sperăm pe viitor să revenim la Câmpina pentru că ne-am simțit foarte bine.

-        Un mesaj pentru suporterii câmpineni?

-        Ovidiu Herea: Să fie în continuare alături de Rapid și să îi susțină pe băieți pentru că în viitor vom câștiga și campionatul!

Din "tabăra" câmpinenilor Mugurel Dedu, un mare fan al Rapidului ne-a descris cum a fost să poată evolua alături de echipa din Giulești pentru prima dată în cariera sa:

"Un moment emoționant pentru mine. Este echipa pe care am îndrăgit-o de mic copil. Tatăl meu mi-a insuflat acest spirit alb-vișiniu. Toată copilăria mea am fost alături de Rapid. Pot spune ca sunt un fan adevărat cu sufletul pentru această echipă. Sunt bucuros că am putut face parte din lotul Rapidului la acest meci disputat la Câmpina și nu o să uit niciodată experiența avută azi."

 

Felix Precup