O nouă victorie în Campionatul Județean de Baschet pentru băieții de la CS Câmpina

Sport (Categoria articolului)

În weekend s-a desfășurat la Valea Călugărească turneul cu numărul 10 din cadrul Campionatului Județean de Baschet.

Echipa antrenată de Cristina Potgieter a întâlnit duminică formația ISports (albastru), reprezentând echipa a doua a celor de la Isports, adversar cu care câmpinenii s-au mai întâlnit la turneul precedent desfășurat tot la Valea Călugărească în luna Aprilie. Din păcate, atunci câmpinenii au o fost învinși după un meci echilibrat. 

 În acest weekend câmpinenii au avut o evoluție bună și au reușit să se impună cu un scor confortabil: 53-30.

 

Felix Precup