Surpriză de proporții în Cupa României. Care sunt sunt echipele ce vor juca marea finală.

Sport (Categoria articolului)

Încă de la începutul competiției, la câmpineanul.ro, ați putut urmări toată desfășurarea competiției secunde organizate de AJF Prahova. Din păcate nicio echipă din Câmpina nu s-a înscris în această competiție, chiar dacă ar fi fost o șansă bună de a aduce un trofeu în vistieria fotbalistică a orașului. Pe final de sezon, faza județeană a ajuns la semifinale. Iată cum s-au desfășurat acestea:

 

CS Șirna Varanița - CSO Tricolorul Breaza

În prima semifinală, proaspăt încoronată campioană în Liga A Prahova și deja cu gândul la barajul de promovare pe care îl va disputa în compania celor de la Daco Getica București, CSO Tricolorul Breaza, s-a deplasat până în comuna Șirna, pentru un meci care la prima vedere ar fi trebuit să reprezinte un galop de sănătate. Liderul din Superliga B1 a avut însă alte planuri pentru brezeni.

Cu ambiție și determinare încă din primul minut, gazdele au reușit să dea lovitura deschizând scorul în urma unei greșeli în defensiva oaspeților, speculată de Alexandru Petre. Desfășurarea jocului părea să intre în cursul normal, Dumitru reușind egalarea în minutul 28' stabilind de altfel și scorul pauzei.

Repriza secundă a început contrar așteptărilor brezenilor, defensiva acestora greșind din nou. Astfel Zidaru George a reușit să aducă din nou în avantaj pe cei de la CS Șirna Varnița. CSO Tricolorul a continuat să atace și a restabilit egalitatea în minutul 69' prin reușita lui Ovidiu Gheorghe. Până la finalul partidei jucătorii din Breaza au mai ratat câteva ocazii mari.

Fiind egal după primele 90 de minute, problema calificării a trebuit tranșată în cele două reprize de prelungire. Surprinzător, gazdele au fost echipa mai prezentă în joc reușind să înscrie de două ori, mai întâi prin Radu Gheorghe, apoi prin Vasile Barzoi. Scorul final (4-3) a fost stabilit în minutul 119' de Ștefănoiu. Chiar dacă cei de la Tricolorul Breaza au forțat egalarea, golul care ar fi dus partida la loviturile de departajare nu a mai venit, astfel cei de la CSO Tricolorul Breaza părăsesc competiția în semifinale. Jucătorii de la CS Șirna Varanița reușesc cea mai mare performanță pe plan sportiv din istoria comunei pe care o reprezintă.

 

ACS Atletic United 1906 Ploiești* - CSO Boldești-Scăeni

Contrar primei semifinale care a oferit mult dramatism, întâlnirea dintre cele două rivale din Liga A Prahova, disputată la Târgșorul Vechi a prezentat mai puțin spectacol celor prezenți la stadion. În urma unui joc închis, unde ambele echipe au evitat să își asume riscuri, CSO Boldești-Scăeni a reușit calificarea în finală. Dovadă a echilibrului care a dominat acest joc este faptul că un singur gol a fost suficient pentru a asigura victoria boldeștenilor.

CS Șirna Varanița, liderul la zi din Superliga B1 seria Vest, se va înfrunta cu CSO Boldești-Scăeni, echipa aflată pe locul 6 din Liga A Prahova, pentru mult râvnitul trofeu al Cupei României.

 

Felix Precup