CS Câmpina a făcut din nou spectacol, FC Muscelul și Poiana au reușit meciuri forte bune. Iată cum a decurs etapa trecută pentru echipele câmpinene

Sport (Categoria articolului)

CS Câmpina - CS Mănesți 2013

După eșecul înregistrat etapa trecută la Breaza, CS Câmpina a dorit să își ia revanșa în fața propriilor fani. Meciul a început cum nu se putea mai rău pentru elevii lui Claudiu Dumitrescu, la prima fază a partidei, cei de la Mănești reușind să deschidă scorul. Câmpinenii au dominat apoi aprig partida, însă părea că mingea pur și simplu nu vrea să intre în poartă. După mai multe ratări, Dedu a reușit să deschidă scorul în minutul 33', moment din care rezultatul partidei a fost inevitabil: o victorie la scor pentru gazde. Badea a marcat golul 2 în minutul 35'.

CS Câmpina a continuat să încânte publicul cu niște faze splendide, dar și cu goluri. La doar două minute după reluarea jocului Debu a înscris din nou, fiind urmat de Amar în minutul 60' și Petrescu în minutele 81' și 89', cel din urmă marcând de asemenea o dublă.

CS Câmpina s-a impus cu 6-1, dar pe lângă scor merită menționat și jocul prestat de echipă, în multe momente aratând ca o formație din ligile superioare, reușind faze cu multe pase dintr-o atingere și demonstrând că există niște relații de joc bine stabilite, pregătite de antrenorii Claudiu Dumitrescu și Mugurel Dedu la antrenamente.

 

AS Voința Adunați - FC Muscelul Câmpina

FC Muscelul Câmpina s-a depalsat în ziua de Florii până la Adunați, unde s-a întâlnit cu o echipă care le-a pus probleme în trecut.

Într-o atmosferă plăcută, cu multă lume prezentă să vizioneze meciul, jucătorii câmpineni i-au făcut un "cadou" antrenorului și președintelui clubului Claudiu Mutu care își serba ziua onomastică. Astfel, jucătorii câmpineni s-au întors acasă cu toate cele 3 puncte puse în joc, în urma unui joc foarte reușit.

Căpitanul echipei Laurențiu Albu a dat un "recital" de goluri spectaculoase. Acesta a deschis scorul în minutul 18' printr-un gol din lovitură liberă, mingea ocolind zidul și intrând direct în plasa laterală a porții adverse. Zece minute mai târziu, o nouă lovitură liberă dintr-o poziție similară, un nou gol pentru căpitanul echipei. De această dată a trimis mingea cu mult efect spre colțul lung, peste zidul advers direct în vinclul porții.

Repriza secundă a prezentat mai puțin spectacol, cu gazdele încercând să revină pe tabelă, dar care nu s-au bucurat de prea mult succes. Voința Adunați a ratat cea mai mare ocazie în minutul 83' când atacanții echipei au trimis pe rând mingea cu capul mai întâi spre portar, apoi în bara transversală și în final pe lângă poartă. Ultimul gol al partidei a fost marcat tot de Laurențiu Albu în minutul 89', care a reușit de această dată să trimită mingea din unghi, pe lângă portarul advers, stabilind scorul final, 3-0 pentru FC Muscelul Câmpina.

 

CSC Avântul Mănecu - ACS Triumf Poiana Câmpina

Poiana Câmpina a întâlnit în deplasare o altă echipă cu o lungă istorie în fotbalul județean, dornică să-și ia revanșa după ce în meciul tur a fost învinsă de poienari la ultima fază a jocului.

La fel ca în tur și acest meci a fost foarte echilibrat, însă Poiana Câmpina a fost echipa care a arătat mai bine, ratând câteva ocazii importante. Unicul gol al partidei a fost înscris pentru Poiana în minutul 60' de I.Alexe, dintr-o lovitură de pedeapsă. Din păcate pentru oaspeți I.Vintilă, aflat pe banca de rezerve a primit cartonaș roșu și nu va putea evolua în etapa viitoare.

 

CS Blejoi 2 - Sportul Câmpina

Sportul Câmpina nu a reușit să pună prea mari probleme adversarilor din Blejoi, echipa satelit al liderilor din Liga a III a, CS Blejoi.

Gazdele și-au făcut meciul simplu, marcând rapid, în minutul 7' prin căpitanul Sterie. Până în pauză Stănilă a marcat o dublă, urcând scorul la 3-0. Pentru Sportul Câmpina golul de onoare a fost marcat de Horjea. Scorul final a fost stabilit de gazde prin Oprea în minutul 67'.

După înfrângerea cu 4-1, Sportul Câmpina se pregătește de un meci de "foc" contra liderului Superligii B, Olimpia Comarnic.

 

Programul echipelor din Câmpina în etapa următoare:

 

Vineri 14.04.2023, ora 14:00 Superliga B Prahova, etapa 24:

Sportul Câmpina - AS Olimpia Comarnic (Stadion "Rafinăria Steaua Română"; Câmpina)

 

Vineri 14.04.2023, ora 17:00 Liga A Prahova, etapa 24:

ACS Triumf Poiana Câmpina - AFC Bănești-Urleta (Stadion Poiana Câmpina)

 

Vineri 14.04.2023, ora 17:00 Liga A Prahova etapa 24:

AS Voința Vărbilău - CS Câmpina (Stadion Vărbilău)

 

Sâmbătă 15.04.2023, ora 11:00 Liga B Prahova seria Vest, etapa 19

FC Muscelul Câmpina - Viitorul Provița de Sus (Teren Sintetic "Petrol" Câmpina)

 

Felix Precup