CSC Avântul Măneciu - CS Câmpina 3-0. Oare chiar “clubul merge bine”, după cum susține Adrian Stoican?

Sport (Categoria articolului)

 

Cu rezultate notabile la înot, o echipă de baschet feminin care se luptă pentru un loc între primele 8 din țară și cu o echipă de handbal care se bate cu CSM Ploiești pentru locul 1 în seria D a Campionatului de Junioare III, am putea spune că lucrurile la Clubul Sportiv Câmpina, merg bine, dar cum rămâne cu fotbalul, secția cu cel mai mare buget de la care se așteaptă performanțe notabile. 

În cea mai recentă etapă din Liga A Prahova, echipa de seniori a jucat în deplasare cu CSC Avântul Măneciu, echipă care sezonul trecut nu a pus probleme formației antrenamente de Claudiu Dumitrescu. Dacă sezonul trecut, CS Câmpina s-a impus clar la general cu 5-1 (2-1 în tur și 3-0 în retur), de această dată Avântul Măneciu a învins echipa din Câmpina cu 3-0, într-un meci în care câmpinenii nu au avut nicio șansă concretă, mai ales ca la pauză scorul era deja 2-0. Înfrângerea din weekend vine ca o confirmare a situației dificile în care se află echipă, mai ales după acel dureros 0-5 cu Petrolul 95 chiar pe sinteticul de la Petrol. Da, CS Câmpina echipă căreia sezonul trecut era foarte greu să îi dai gol, a primit acum în două meciuri 8 goluri, fără să reușească să marcheze măcar odată. Culmea este că atât Petrolul 95 cât și Avântul Măneciu se aflau la ora disputării partidelor sub CS Câmpina în clasamentul Ligii A. Chiar dacă nu am vrea, trebuie totuși să ne aducem aminte că nu doar Petrolul 95 “s-a distrat” la Câmpina, CSO Boldești-Scăeni și Progresul Drăgănești au marcat și ele câte 5 goluri în poarta câmpinenilor. Toate aceste înfrângeri drastice au venit pe Terenul Sintetic “Petrol”. Ciudat, având în vedere că sezonul trecut era aproape imposibil să o învingi pe CS Câmpina acasă. 

În cele mai recente meciuri au ieșit la iveală și alte aspecte îngrijorătoare. Am putut observa cu ochiul liber, fără a fi nevoie să ne uităm prea atenți, o relație tensionată între jucătorii cu experiență și cei mai tineri, am auzit multe certuri și cuvinte grele primite de juniori chiar în timpul meciului, sau am văzut cum un jucător eligibil pentru U19 a fost certat vehement pentru o fază greșită, apoi la finalul meciului acesta a plecat nervos la vestiare fără să-și bage în seamă colegii. Desigur nu putem să trecem cu vederea nici absența lui Gabriel Vasilescu, jucător tânăr de mare perspectivă, care încă din startul sezonului se așezase pe fotoliul de golgheter al echipei, dar cum au început rezultatele slabe, a dispărut și Gabriel Vasilescu, chiar și după banca de rezerve…

Ar mai fi multe de spus, însă o simplă privire pe clasament, poate concluziona foarte simplu situația de la CS Câmpina, pe locul 7 la 17 puncte în spatele liderului, probabil orice obiectiv legat de promovare nici nu mai poate fi luat în considerare. Nici la juniori treaba nu stă prea bine, echipa U15 se află pe locul 6 într-un campionat de 9 echipe, în seria Elite a campionatului Juniori C. 

Cu o echipă de seniori, departe de forma sezonului trecut, când echipa era o forță a campionatului, favorită la victorie indiferent de adversar și cu un comitet director care nu s-a mai întâlnit de doi ani, cel puțin dacă ne uităm la secția de fotbal, ne putem întreba dacă într-adevăr “toate-s roz” la Club așa cum susține domnul președinte Adrian Stoican?

 

Felix Precup