Greva profesorilor. Din care fruct să muşti mai întâi, din cel oprit sau din cel hulit?

          “Hai la şcoală profesori

Să trăiţi săraci şi chiori,

Rupţi în fund şi cu orgolii,

Îngropaţi în portofolii!”

(versurile unui autor de măscăreli de pe Facebook).

Cât e adevăr şi cât e exagerare în această strofă, rămâne la latitudinea fiecăruia să aprecieze după cunoştinţele pe care le are în realitate despre oameni din anturajul personal ce aparţin corpului didactic, sau după ştiri, bârfe, zvonuri şi alte surse de informaţie ce se învârt în spaţiul public făcând referire la viaţa în şcoală sau la viaţa privată a cadrelor didactice.

   “Muşcatul din fructe” e o îndeletnicire a omului încă de la Adam din grădina raiului, am putea spune în termeni simbolici că muşcatul din miezul pârguit este o retrăire fragmentară a unei stări paradisiace. Numai că existau două soiuri de fructe oprite, cele care dădeau cunoaşterea binelui şi a răului şi cele care asigurau nemurirea. Omului alungat din Grădina Edenului nu-i mai era interzisă cunoaşterea, ba dimpotrivă, ea îi era dictată ca imperios necesară în traiul pe pământul nedesţelenit şi fără să fi muşcat din pomul nemuririi, păzit cu străşnicie şi cu săbii de foc.

De la Adam încoace, tot omul cu discernământ are impresia că ştie ce e bine şi ce e rău, instruit sau neinstruit. Ce mai contează? El îşi face păreri şi-şi dă cu părerea ca un “înţelept” cu greutate, ca un posesor de adevăr straşnic însuşit, pe care, de cele mai multe ori, nici nu-l trece prin sita şi opinia celor avizaţi, nici nu-l confruntă cu religia, morala, ştiinţa. Însă experienţa mileniilor de existenţă ale umanităţii şi-a format categorii de oameni bine şi îndelung instruiţi să distingă  adevăratul bine de adevăratul rău şi care să fie remuneraţi şi răsplătiţi de stat. Medici, preoţi, jurişti, funcţionari, “demnitari” (am pus ghilimele, că prea puţini din zilele noastre mai au în ei măcar o fărâmă de demnitate şi cred cu nonşalanţă c-au muşcat din fructul nemuririi) şi la coadă profesorii. De ce la coadă? Pentru că părerile unui medic, ale unui preot, ale unui jurist, ale unui funcţionar sau “demnitar” încă mai au o pondere de “adevăr”, încă mai contează, deşi, prin noile conjuncturi sociale şi vremurile actuale profitul, banul, influenţa întrece în greutate orice ştiinţă sau principiu favorabil fiinţei umane. Astfel şi competenţele acestora încep să fie puse acut sub semnul neîncrederii. În ceea ce-i priveşte pe profesori, credibilitatea şi statutul şi respectul pe care societatea ar trebui să li le acorde sunt praful de pe tobă sau slova scrisă pe nisip.

Profesorii din ziua de azi mai predau prea puţin despre “muşcatul din fructul cunoaşterii binelui şi răului”, acesta a redevenit fructul oprit, în schimb sunt obligaţi şi hărţuiţi să înveţe progeniturile umane a muşca din momelile celor sus puşi. Momelile lor au o diversitate de gusturi, mode, principii egalitariste, antrenamente sociale de integrare într-o turmă specifică atent monitorizată. În “staulul” în care turma se adună, fiecare turmă după caracteristicile ei (deocamdată specia umană este încă foarte diversificată, mai trebuie lucrat preţ de câteva decenii la uniformizarea ei generală) există un pom cu fructe hulite (unele pe drept, altele pe nedrept) şi unul cu fructe lăudate (nu pe drept sau pe nedrept, ci pe suculenţa profitului lor). Deocamdată mai ai libertatea să muşti din care vrei. Însă, care e omul să nu întindă mâna spre reclama bună?

Cei sus şi foarte sus puşi au privit, de când s-a inventat ierarhia socială, “turmele” acestea ca pe o proprietate a lor, au dispus, au sacrificat, au “muls” şi “tuns” din ele discreţionar, dar au şi ştiut unde, cum şi când să le hrănească îndestulător pe cele foarte benefice, pe cele foarte productive.

De ce sunt supăraţi azi profesorii? Pentru că nu sunt consideraţi benefici şi productivi. Dacă ne gândim la “turma” lor… Mulţi o să tresăriţi indignaţi: “Cum adică turma profesorilor?” Aşa bine! Întrebaţi-i pe guvernanţi. Uitaţi-vă-n ce hal i-au redus la o opinie uniformă, la o lehamite generală, la o pasivitate în iniţiativă, la blazare şi plafonare profesională. Aceasta nu-i o afirmaţie de gen personal aici în articol, e doar “după cum ştie şi vorbeşte lumea”. Ministru după ministru, inspectorat general după inspectorat general au venit unul după altul în cascadă modificând, tăind, hârţogărind, controlând, împovărând, reducând beneficii, încărcând de sarcini şi documente justificative, devorând iniţiativa personală şi impunând protocolul restrictiv în actul educaţional. Elevi, studenţi, părinţi şi cadrele didactice în special sunt bulversaţi în fiecare an de schimbări la nivel fundamental în organizarea generală. Fiecare profesor este împins de la spate să fie un “doctor fără voie”, ca-n celebra piesă de Molière, şi să consulte “inima” pe partea dreaptă, nu pe stânga, iar întrebat fiind, de ce pe partea dreaptă când se ştie că inima e pe partea stângă, el să răspundă: “asta era odată, suntem în altă epocă, şi, dacă stăm bine să ne gândim, inima ar fi chiar pe mijloc.”

Ceea ce vi se spune că sunt excepţii şi că există cadre didactice performante, care fac şi dreg, doar de drag şi pasiune pentru copii şi adolescenţi, sunt în fapt nişte profesori norocoşi în a găsi o portiţă spre calea aprecierii muncii lor, care foarte rar vine de la structurile statale.

Aşadar profesorii au semnat în lista preşedintelui local de sindicat, marea majoritate, că sunt de acord cu greva de avertisment de miercuri şi cu declanşarea grevei generale de luni din motive salariale.

Breaking news: şi la Câmpina greve ca-n toată ţara. Nimic demn de ştire locală. Unii au muşcat astfel din “fructul oprit” (ştim de cine), alţii “din fructul hulei” (ştim împotriva cui), iar alţii din “momeală” (a cui să fie undiţa?). Cine n-a muşcat, treaba lui, nici nu ştie ce-a pierdut sau ce-a câştigat.

România educată pas cu pas va începe să se formeze atunci când profesorii vor intra în grevă mai întâi pentru principii, pentru statutul logic şi sănătos al cadrului didactic, pentru reformarea din rădăcini a sistemului, împotriva modificărilor ce-i vin “pe chelie” fiecărui nou ministru sau inspector şcolar, împotriva maldărului de hârtii şi dosare inutile. Nu vă amăgiţi degeaba! Niciodată nu vor face grevă pentru aşa ceva, fiecare se va descurca cum va putea, cum îi va fi soarta şi norocul.

Nu vă faceţi griji! Cum, necum, anul şcolar se va încheia prin căderea la o anume pace între sindicalişti şi guvernanţi, ca să se poată da examenele şi certificatele de absolvire să se editeze.

Oricum salariile vor fi şi pe viitor neîndestulătoare, alte documente şi rapoarte de activitate vor fi puse-n cârca profesorilor, se vor scoate din programa şcolară materii “inutile” pentru ei, cei de sus (ca la mintea şi la gradul lor de cultură), nu ca să descreţească programa şcolară, ci să facă loc unor materii noi ca “Identitatea de gen”, “Încălzirea globală”, “Arta militară”, “Prevenţia epidemiologică”, “Demitologizare istorică şi culturală”, iar părinţilor li se vor lua câteva din grijile familiale, doar ştim cum e trendul, ca să li se înlocuiască cu altele identificatoare, în vreme ce elevii vor fi din ce în ce mai tineri, mai frumoşi, dar mai cu seamă liberi şi la încheierea noului an şcolar vor da drumul tare la difuzoare pe coridoarele şcolilor să răsune manelele.

Dan Precup