Superliga B1 seria Nord, etapa 17: Viitorul Provița de Sus - FC Muscelul Câmpina

Sport (Categoria articolului)

 

 

Etapa 17 din Superliga B1 a propus un meci aparte, care din păcate a fost marcat de două accidentări deosebit de grave. Până să vorbim despre meciul propriu-zis putem spune că acum, în pragul campaniei electorale, politicienii “au găsit drumul către stadioane”, mai ales în localitățile în care primăriile și consiliile locale susțin financiar echipele. La meciul de duminică de la Provița a fost mare interes, mai multe personalități importante din politică prahoveană arătându-se în tribunele stadionului. 

Pe teren, jocul a fost controlat în totalitate de FC Muscelul Câmpina, iar scorul a fost deschis încă din minutul 2’ de Ionuț Mititelu. În minutul 14’, la una dintre puținele ocazii avute, cei de la Viitorul Provița de Sus au reușit să egaleze prin reușita Vlăduț Drăgan. Din păcate o serie de incidente nefericite au avut loc la acest meci. În prima repriză portarul gazdelor s-a ales cu o fractură, după ce un coechipier a căzut peste mâna acestuia. 

Repriza a doua nu a fost lipsită de incidente. Au fost momente de panică când Laurențiu Albu, atacantul echipei din Câmpina s-a lovit la cap în urma unei contre violente și și-a pierdut cunoștința. Din fericire atât medicul gazdelor, cât și jucătorii și medicul celor de la FC Muscelul, au avut o intervenție promptă, evitând astfel o tragedie. Jucătorul accidentat a fost preluat de către ambulanță, iar acum se află în afara oricărui pericol. 

Partida s-a terminat în cele din urmă cu scorul de 4-1 pentru FC Muscelul Câmpina, pentru oaspeți au mai marcat în repriza secundă: Claudiu Prună (45’), Ionuț Mititelu (80’) și Ștefan Floștoiu (87’).

 

Felix Precup