Foresta Brebu a câștigat Supercupa Ligii Muscel

Sport (Categoria articolului)

 

Sezonul 8 al Ligii Muscel a început cu duelul dintre câștigătorii ediției trecute a campionatului și câștigătorii cupei.

Real (câștigătoarea Cupei) și Foresta Brebu (câștigătoarea Campionatului) s-au întâlnit din nou într-o reeditare a finalei Cupei disputată în luna iunie 2023. De această dată cele două echipe au jucat pentru Supercupa Ligii Muscel.

Foresta Brebu a început în forță marcând chiar la prima faza de atac a jocului. La capătul unei faze confuze arbitrul a semnalizat un presupus fault, fluierând chiar înainte ca jucătorul de la Brebu să șuteze. Văzând că mingea a intrat în poartă arbitrul a întors faza validând golul. Real a dominat jocul însă fără success. A avut mai multe ocazii de gol pe care jucătorii nu au putut să le concretizeze. Foresta Brebu a marcat în schimb încă de două ori, stabilind scorul pauzei, 3-0.

Repriza secundă a continuat cu cei de la Real căutând să revină în joc. S-a jucat pe contre, albaștrii bucurându-se de posesia balonului, în timp ce brebenii au încercat să dea lovitura pe contra atac. Real a marcat un gol prin care spera să revină în meci, însă acest lucru s-a dovedit o misiune imposibilă, Foresta Brebu a mai marcat încă de două ori.

Partida s-a terminat cu scorul de 5-2 în favoarea echipei din Brebu care își adjudecă trofeul Supercupei. Merită menționat și faptul că din lotul celor de la Real au lipsit 3 jucători de bază. Pentru Foresta Brebu, Sima a marcat un hattrick. Pe lista marcatorilor s-a alăturat și Jilăveanu, care a marcat la debut chiar împotriva fostei sale echipe și Brebeanu. Pentru Real au marcat Petre și Brînzea. Printre remarcații partidei, pe lângă Sima care a fost declarat omul meciului, Bogdan Brînzea, managerul Realului s-a făcut remarcat la o fază în care putea să scape singur cu portarul advers, însă a ales să întoarcă mingea către propria poartă, deoarece aceasta nu fusese repusă în joc regulamentar, moment în care a fost aplaudat de toată tribuna.

Foresta Brebu a câștigat astfel și Supercupa, confirmând că este cea mai în formă echipă a momentului. La finalul meciului brebenii au primit trofeul de la președintele Ligii Muscel, Claudiu Mutu. Mai trebuie menționat și faptul că arbitrul partidei a fost Alina Năstase, devenind astfel prima femeie care oficiază un meci din cadrul Ligii Muscel.

Campionatul începe săptămâna viitoare pe 29 August la ora 19:30, iar partida inaugurală a noii ediții se va disputa între Foresa Brebu și Team Green.

                                                                                                              

 

Felix Precup