Se caută iubitori ai sportului pentru formarea unui grup recreațional de volei în Câmpina

Sport (Categoria articolului)

Bianca Bârsan a jucat volei la nivel recreațional timp de peste 10 ani, practicând acest sport la Timișoara și București iar acum lansează câmpinenilor dornici de a face sport o invitație la formarea unui grup recreațional de volei și în Câmpina.

Chiar dacă voleiul poate părea un sport dificil la prima vedere, în cadrul unui astfel de grup cei mai puțin experimentați sau cei ce nu au jucat niciodată volei vor avea posibilitatea să învețe tainele acestui sport într-un mediu plăcut și prietenos. Se caută pe această cale persoane pasionate de volei sau dornice să învețe și dornice de mișcare.

 

Despre ideea unui grup de volei recreațional la Câmpina:

Ideea a pornit de la dorința Biancăi Bârsan de a-și păstra hobby-urile și speranța că poate strânge suficientă lume pentru a putea juca volei în mod regulat și la Câmpina. “Îmi doresc tare mult să nu îmi pierd hobby-urile preferate, printre care și voleiul și am zis ca s-ar merita sa încerc să strâng eu lumea și să creez un grup”, spune Bianca Bârsan. “Grupul va fi unul de volei recreațional, nu de competiție, eu voi putea să îi învăț pe cei care vin și își doresc să joace, dar au un nivel de începător, sau pe cei care nu au mai jucat și vor să încerce”, completează Bianca Bârsan.

 

Cum se poate înființa clubul și unde se poate juca volei în Câmpina:

Inițiatorul proiectului ne-a dat și detalii despre cum s-ar putea porni la drum în această inițiativă și unde s-ar putea juca volei în Câmpina: “În principiu pentru joc este nevoie de 12 persoane, dar pentru a asigura o permanență a grupului va fi nevoie de peste 24 de membri dornici sa participe în mod constant. Dacă se vor strânge suficiente persoane interesate de acest joc, doar atunci voi putea iniția grupul și voi lua legătura cu diverse săli de sport din Câmpina pentru a vedea unde putem juca.”

 

Condiții de participare:

În mare, singura condiție ar fi ca toți cei ce doresc să participe la activitățile clubului să aibă minim 16 ani, acest sport fiind destul de dificil pentru cei mici, în rest sunt așteptați toți iubitorii de sport din Câmpina și împrejurimi.

 

Toți cei interesați să joace sau să învețe volei sunt rugați să o contacteze pe Bianca Bârsan prin intermediul rețelelor sociale!

 

Facebook:

https://www.facebook.com/share/1A3sNrXuic/