Etapă reușită doar pentru CS Câmpina. Rezultate dezamăgitoare pentru restul echipelor din orașul nostru.

Sport (Categoria articolului)

 

CS Câmpina - CSO Boldești-Scăeni

"Petrolistul Boldești", oaspeții de sâmbătă au venit la Câmpina cu gândul de a le face viața grea elevilor lui Claudiu Dumitrescu. De altfel, boldeștenii pot să se laude ca fiind singura echipă din acest sezon care a reușit să încurce atât pe CS Câmpina, cât și pe CSO Tricolorul Breaza.

Oaspeții au avut un început de meci mai reușit, înregistrând și prima ocazie importantă a jocului, însă cei care au deschis scorul au fost câmpinenii, în minutul 22' prin Badea. Golul i-a demoralizat pe oaspeți, care au început să se certe între ei. Starea de nervozitate a produs și două cartonașe roșii în tabăra "boldeștenilor". Mai întâi Paraschivescu a luat al doilea galben, apoi antrenorul Dan Richiță a intrat în teren pentru a cere vehement explicații arbitrului, care i-a arătat roșu direct.

În repriza a doua, chiar dacă se aflau în inferioritate numerică, oaspeții au reușit egalarea chiar în primul minut al actului secund, prin golul lui Cristache. Câmpinenii însă au răspuns imediat, iar în minutul 50' Bărcănescu prinde un șut de la distanță, care se oprește direct în plasa porții adverse. În minutul 60' căpitanul echipei M.Dedu a marcat și el după o pasă foarte bună care l-a lăsat singur cu toată poarta în față. Scorul final a fost stabilit în minutul 83' de Petrescu, astfel CS Câmpina reușind să se impună cu 4-1.

 

FC Muscelul Câmpina - AS Genesis Filipești de Pădure

FC Muscelul Câmpina a întâlnit pe teren propriu una dintre cele mai puternice echipe din Liga B Prahova. Partida a început cât se poate de bine pentru câmpineni, care au deschis scorul în minutul 4' prin Stelian Pantaia. Fără să pună prea multe probleme la poarta câmpinenilor, jucătorii din Filipești au obținut o lovitură de la 11 metri în urma unei greșeli de comunicare a defensivei adverse, din care a rezultat un fault în careu. În minutul 36' Ionuț Brașoveanu a restabilit egalitatea, chiar dacă inițial portarul Ionuț Diaconu reușise în primă fază să pareze lovitura de la 11 metri.

Repriza a doua a fost cu ghinion pentru ambele echipe. Cei de la Filipești au lovit de două ori bara, trecând milimetric pe lângă golul 2, iar FC Muscelul Câmpina putea să dea lovitura în minutul 65' când căpitanul Albu Laurențiu a scăpat singur cu portarul pe care l-a lobat, trimițând mingea în poartă. Din păcate pentru echipa gazdă, arbitrul asistent semnalizase poziția de offside, golul fiind anulat. La ultima fază a jocului tot câmpinenii puteau marca golul victoriei, însă aceștia au ratat incredibil din 6 metri. Partida s-a terminat la egalitate, iar pentru FC Muscelul Câmpina rămâne regretul că nu au reușit să învingă una dintre echipele de top ale seriei, deși au prestat un joc foarte bun.

 

CSO Mizil - Sportul Câmpina

În Superliga B, Sportul Câmpina rămâne pe ultimul loc în clasament, iar diferența de puncte față de locurile care îi scapă de retrogradare ajunge la 5.

La Mizil, câmpinenii s-au luptat onorabil, reușind să pună probleme unei echipe mult mai bine pregătite. Din păcate, Sportul Câmpina a trebuit să se recunoască învinsă la finalul celor 90' de minute cu scorul de 1-2.

 

La mijlocul săptămânii acesteia urmează o etapă intermediară în Liga A Prahova, în timp ce echipele aflate încă în competiție vor disputa Turul IV din Cupa României.

 

Marți 09.05.2023, ora 18:00 Liga A Prahova etapa 28:

CS Brazi - CS Câmpina (Stadion Sat Negoiești; Brazi)

 

Marți 09.05.2023, ora 18:00 Liga A Prahova etapa 28:

ACS Triumf Poiana Câmpina - CSC Berceni (Stadion Poiana Câmpina)

 

Felix Precup