HM Junior Câmpina anunță un parteneriat cu FC Muscelul Câmpina.

Sport (Categoria articolului)

HM Junior și FC Muscelul Câmpina au anunțat de curând începerea unui parteneriat ce are ca scop promovarea mai multor jucători tineri la echipa de seniori.

Duminica trecută, cu ocazia unui amical disputat între HM Junior Câmpina U19 și FC Muscelul Câmpina, Daniel Hagianu (președinte HM Junior), Claudiu Mutu (președinte FC Muscelul Câmpina), Cătălin Ivașcu (responsabil cu organizarea activităților clubului FC Muscelul Câmpina) și Mircea Hagianu (antrenor FC Muscelul) au oficializat un parteneriat între cele două cluburi. Scopul este promovarea tinerilor jucători de perspectivă, crescuți de HM, la echipa de seniori a celor de la FC Muscelul Câmpina. În primă fază cei de la FC Muscelul l-au transferat pe jucătorul ucrainean Stas Lyubimov, un atacant puternic, care a avut evoluții solide sezonul trecut în Campionatul Județean U19.

Avem astfel în față două cluburi private serioase, care își unesc forțele și evident că nu poate fi decât un singur câștigător: fotbalul câmpinean. Colaborarea reprezintă o revenire la un ciclu firesc în fotbalul câmpinean. După ceva ani de secetă, jucătorii buni formați de HM Junior, au un motiv să rămână la Câmpina, fie că este vorba de FC Muscelul sau de Clubul Sportiv Câmpina. Există astfel după mult timp două cluburi hotărâte să facă performanță în fotbalul local.

Amicalul ce a urmat oficializării parteneriatului a fost spectculos. S-au marcat 6 goluri, cei de la HM Junior U19 reușind să se impună cu 4-2.

 

Felix Precup