S-a încheiat turul sezonului 8 din Liga Muscel. 4 echipe se bat pentru titlul de campioană.

Sport (Categoria articolului)

Sezonul cu numărul 8 al Ligii Muscel, a ajuns la jumătate. Lupta pentru titlul de campioană se dispută între 4 echipe: Real, Energia Breaza, Team Green și surpriza sezonului: Winchester. Tot sezonul a fost condus în mod surprinzător de Winchester, însă chiar în ultima etapă a turului, Real a reușit să învingă echipa galben-albastră și a urcat astfel pe primul loc.

Clasamentul este mai echilibrat ca niciodată, Real și Winchester împart primele două locuri, ambele acumulând 15 puncte, în timp ce Energia și Team Green au câte 14 puncte. Cele 4 echipe s-au desprins de restul adversarelor. Foresta Brebu și Portocala Mecanică ocupă locurile 5 și 6 cu câte 7 puncte, urmate de Confind cu 6 puncte. Ultimul loc este ocupat de Negrii (fosta Black Vipers), care au obținut doar 3 puncte.

Într-o luptă extrem de strânsă, în care doar golaverajul face diferența, titlul poate ajunge la oricare dintre echipele de pe locurile fruntașe. Seniorii Ligii Muscel vor lua o pauză de la campionat în această săptămână, concentrându-se pe sferturile de finală ale Cupei Muscel.

 

Felix Precup